FALS ÎN ÎNSCRISURI SUB SEMNĂTURA PRIVATA DENUNŢARE CALOMNIOASA ACHITARE Dacă, formulând o plângere penală inculpatul nu a intenţionat să facă o denunţare calomnioasă, ci numai să-şi apere interesele legitime, acesta nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 259 din Codul penal, urmând a fi achitat.
Denunţarea calomnioasă Învinuirea mincinoasă făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de către o anume persoană, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Producerea ori ticluirea de probe mincinoase, în sprijinul unei învinuiri nedrepte, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
Denunțarea calomnioasă reprezintă învinuirea mincinoasă făcută prin denunț sau plângere, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o anume persoană. Forma agravantă a acestei fapte penale este dacă se realizează prin producerea ori ticluirea de probe mincinoase, în sprijinul unei învinuiri nedrepte.
justitie Cazul unui roman condamnat la 3 ani cu suspendare pentru denunt calomnios impotriva unui politist. Delatorul, obligat sa achite daune morale de 30.000 de lei Vineri, 04 Decembrie 2020, ora 02:56 5636 citiri Un barbat din Prahova a fost condamnat dupa ce a depus un denunt mincinos impotriva unui politist FOTO Politia Romana
Persoana juridică și ,,daunele morale" Conform deciziei Curții de Apel București în cauza menționată anterior, au fost solicitate daune materiale și morale de către o persoană juridică, alături de comunicarea informațiilor privind un angajat. Instanța de fond a decis respingerea cererii privind acordarea de daune materiale și
sseMef.
denuntare calomnioasa daune morale